Nicolae Rusu
Dragă cititor,

ЗДЕСЬ БУДЕТ ДРУГОЙ ТЕКСТ

Fiecare carte îți deschide universul intim al autorului ei, visurile lui, forța
imaginației, logica și spiritul de observație. Totodată, fiecare autor are stilul lui,
viziunea sa și poveștile sale, dacă e vorba de ficțiune, totuși multe fragmente fiind
decupate din experiența proprie și viața de toate zilele. Concomitent, autorii își
tratează personajele ca pe ființe vii, nu manechine cărora le bagi replici în gura
închisă și le miști membrele ca la marionete. Ei se bucură împreună cu
protagoniștii din propriile creații, plâng la un loc cu ei, se îndrăgostesc, urăsc, le i-
au apărarea și chiar mor împreună cu dânșii, lăsând o parte importantă din sinele
său pe paginile fiecărei lucrări. În alegoria Țara Câinilor cu colaci în coadă am
împărțit emoțiile împreună cu cățelușul legat cu lanț greu lângă cușca goală, care
era gata să dea toate bunătățile din lume pentru a reveni la burta caldă a mame-săi,
l-am ajutat pe Griv să facă mondenei orășence Daisy curte, m-am luptat umăr la
umăr cu Bobby și Griv pentru a supraviețui și a pune la respect haita lui
Chupacabra, am cântat în duet cu Spike cântecul colonelului, am visat să merg și
eu cu prietenii mei blănoși în țara câinilor cu colaci în coadă descrisă cu savoare
platonică de bătrânul Valet. Am lăcrimat și la moartea curajosului Spike, alături de
micuțul Jerry, ferindu-mă să nu-mi vadă ochii injectați soția. O carte artistică nu-i
un articol, subiectul ei îl trăiești pe viu, el te purifică, te pune pe gânduri, te face să
prețuiești la justa valoare viața și relația dintre oameni, iar în cazul acestei cărți și
respectul față de animalele fără stăpân, în special câinii.
Așadar, vă invit să vă împrieteniți și voi cu nostimii căței din această carte, să vă
bucurați împreună, să luați parte la peripețiile lor haioase și să plângeți, când e
cazul, alături de sentimentalii mei prieteni patrupezi.

Nicolae Rusu

Nicolae Rusu

Prozator, eseist, dramaturg.

Până a fi admis la Facultatea de Economie a Politehnicii din Chișinău (1966), Nicolae Rusu

n-a avut nici măcar o adiere de gând să scrie poezie sau proză, precum unii autori care visează să

ajungă scriitori încă din fragedă copilărie. Lectura pentru el era, însă, prima și cea mai mare

pasiune.


Dintr-o simplă curiozitate, chiar din primul an de studenție frecventează ședințele Cenaclului

literar Ritmuri de la Politehnică și, îndemnat de un prieten, în primăvara anului 1968 scrie prima

sa povestire. Textul este discutat de colegii de cenaclu și, spre surprinderea sa, publicat și în

gazeta Politehnicii Inginerul.


După ce apare în presa republicană cu mai multe povestiri, la vârsta de 30 de ani, în 1978,

debutează cu volumul de proză scurtă Pânzele babei. Peste doi ani devine membru al Uniunii

scriitorilor din Uniunea Sovietică, dumerindu-se că literatura nu-i este doar pasiune, ci și o

vocație.


Convingerea îi este confirmată în 1983 și de primul său roman Lia cu un surprinzător succes

de lectură la adolescenți și tineret, iar în 1986 această proză și încă vreo câteva povestiri apar în

limba rusă la o editură din Moscova cu un tiraj de 100 mii exemplare. Volumul este menționat cu

Premiul literar unional N. Ostrovski, distincție de care se învredniciseră până atunci doar doi

cunoscuți scriitori moldoveni: Liviu Damian (în 1967) și Aureliu Busuioc (1974).


Odată cu destrămarea în 1991 a imperiului sovietic și apariția pe harta lumii a Republicii

Moldova, pentru volumul de proză scurtă Avem de trăit și mâine Uniunea scriitorilor din cel de-

al doilea stat românesc îi oferă al doilea premiu literar. Însă nu numărul de premii (peste 20) și

nici ale cărților editate (peste 40) primează pentru Nicolae Rusu, ci personajele sale. Ele sunt un

fel de reprezentanți ai propriului său popor auctorial, pentru că autorul le îmbracă, la nașterea

fiecăruia, în propria sa haină, dăruindu-le suflet din sufletului său.


Concepțiile, obsesiile, atitudinile, frustrările, visele autorului sunt topite în firea

personajelor sale, iar celor curioși să-i cunoască universul forului său interior le rămâne doar să-i

deschidă și să-i lectureze cărțile.