„Strategiile prin care cei mai puternici oameni ai lumii dețin, practic, controlul absolut asupra minților/ acțiunilor/ vieților celorlalți și distrug, progresiv, populația Terrei prin crearea unor viruși digitali care influențează subliminal comportamentul uman sau prin folosirea unor aditivi alimentari extrem de periculoși, meniți să ducă la dependență, obezitate, infertilitate, îmbolnăvire și moarte versus misterele și decodarea codului ADN, cea mai revoluțională descoperire a secolului, efectele virusului pozitiv și ale microcipării, dublarea duratei de viață și obținerea tinereții veșnice și a sănătății perfecte, clonarea, regăndirea unei noi lumi cu legi organice benefice omenirii, iată doar câteva dintre ideile foarte actuale ale acestui Roman scris de Emilia Burca, o scriitoare născută în Moldova și stabilită în Franța. Sunt sigură că această carte va plăcea foarte mult publicului pentru că acestea sunt problemele cu care ne confruntăm cu toții, astăzi, ne preocupă și ne îngrijorează. Încotro ne îndreptăm?” Alina Hucai
Georges e obsedat de dragostea lui pentru Pământ. Suferă să vadă gunoaie împrăștiate peste tot, haimanale care agresează oamenii, vandali distrugând totul.
De ce ar trebui să ne fie frică să lăsăm ușile caselor deschise, să ne plimbăm seara pe străzi, să fim singuri într-o pădure? De ce n-am putea pescui sau să ne scăldăm într-un râu fără frica de a contracta o boală? La ce se gândesc miliardarii care masacrează continuu ecosistemul și întorc pe dos măruntaiele Planetei doar pentru a mai adăuga alte și alte zerouri la averea lor?
Astăzi, pământul e bolnav. E martorul tăcut al agoniei care a cuprins întreaga omenire. Georges își spune deseori în sinea lui: Oamenii sunt răi fiindcă sunt nefericiți. Dacă fiecare om ar fi iubit, nu ar fi nevoit să se neliniștească pentru ziua de mâine și ar fi fericit. Oamenii fericiți nu fac rău nimănui.
Dar tu, Georges, ești fericit? Îți iubești fiul și el te iubește pe tine. Dar va mai continua el, oare, să te iubească după ce îi vei spune totul?
7
REVELAȚIA
Tudor stătea în fața imensului ecran ce reprezenta un furnicar. Imediat ce-ți puneai ochelarii 100D, aveai impresia că te afli în interiorul roiului, iar dimensiunea unei furnici era de 10 centimetri. De fiecare dată când privea acest ecran, își amintea prima lui întâlnire cu furnicile. Pe atunci avea doar cinci ani. Fusese o întâlnire care îi marcase pentru totdeauna viața. În ziua aceea, mergea cu tatăl lui prin pădure. La un moment, dădu drumul mâinii care îl ținea protector și începu să alerge după un fluture viu colorat. Își dorea atât de mult să-l prindă, încât nu s-a mai uitat pe unde aleargă. Deodată, a văzut în fața lui un mușuroi uriaș de furnici care se înălța ca o citadelă în mijlocul luminișului. S-a împiedicat și a căzut, prăbușindu-se cu pieptul peste el. Durerea pe care o resimțea era îngrozitoare. Aproape că nu mai putea respira, când, dintr-o dată, copilul simți cum mii de ființe minuscule îi invadează și îi înțeapă de pretutindeni corpul. Uitând de durerea din piept, sări de pe mușuroi și începu să-și smulgă hainele, urlând de frică și scuturându-și picioarele.
— A-a-a-a! Tata-a-a! Mă pișcă-ă-ă! Ce-i asta?
9
Tatăl lui a alergat înspre el, l-a eliberat de toate aceste ființe atât de dezagreabile, l-a luat în brațe și l-a lipit strâns de corpul lui.
— Sunt furnici, scumpule! Insecte, așa cum sunt muștele și albinele, doar că acestea își construiesc casele sub pământ.
Problema însă nu a dispărut. De atunci, Tudor se temea să mai pună picioarele pe pământ. I se părea mereu că va fi din nou atacat de furnici. Tatăl lui a fost nevoit să-l ducă la spital. Corpul copilului era plin de mici mușcături care îl usturau cumplit. Noaptea avea coșmaruri în care mii de furnici voiau să-l tragă în mușuroiul lor pentru a-l devora. Se trezea urlând de frică, iar sub el, așternutul era ud. Tatăl lui îl luă să doarmă în pat cu dânsul. Când a împlinit șase ani, domnul Georges i-a spus:
— Astăzi mi-ar plăcea să faci cunoștință cu furnicile. Nu-ți fie frică, nu le vei atinge! Aș dori să înveți să respecți aceste insecte minuscule a căror organizare socială este superioară societății umane.
Au urcat împreună la mansarda impozantei lor case. Tatăl a deschis o ușă aflată la capătul coridorului și au intrat împreună într-o cameră mică. Doar o singură fereastră velux permitea să intre lumina. Trei pereți erau roșii, al patrulea era ocupat în întregime de un ecran. În fața ecranului, erau două fotolii. Domnul Georges îi făcu semn lui Tudor să se așeze întrunul dintre ele, închise jaluzeaua velux-ului, iar camera se scufundă deodată în întuneric.
— Te avertizez că, atunci când voi deschide ecranul, vom pătrunde într-o cetate a furnicilor. Nu-ți fie
10
Revelația. Codul ADN nu mai este o taină
frică! Vom trăi, o vreme, printre furnici, le vom vedea de aproape, vom înțelege cum comunică, cum se reproduc, cum își construiesc cetatea, cum se protejează de invazii.
Și-au pus căștile, Georges a luat o pereche de ochelari și i-a dat alta fiului său. Apoi a pornit ecranul. În timp ce coborau la bordul unui lift de sticlă, în căști, se auzi o voce foarte plăcută:
— Acum veți intra în roiul furnicilor roșii africane. Acestea au apărut pe Pământ cu multe milioane de ani înaintea noastră. Furnicile au creat o civilizație paralelă, au construit adevărate regate, au inventat cele mai sofisticate arme, au conceput o adevărată artă de zidire a orașului, au stăpânit o tehnologie uimitoare. În cele câteva secunde cât au fost necesare pentru a coborî în acest furnicar, pe pământ, s-au născut șapte sute de milioane de furnici.
— Șapte sute de milioane! Este mult, tată?
— Enorm de mult, dragul meu! Ai văzut cartea aceea voluminoasă pe care o avem noi în bibliotecă? Imaginează-ți că fiecare literă este o furnică. Și toate acestea s-au născut doar în timp ce noi am coborât! Imaginează-ți ce infinitate de furnici există în lume!
Prin ferestrele liftului, se vedea cum activau sute de mii de creaturi roșii. Acestea îi aminteau lui Tudor de ființele extraterestre din filmele de ficțiune pe care le văzuse.
Vocea domoală din căști continuă:
— Vă aflați în interiorul unei cetăți de furnici care are un metru înălțime, cincizeci de etaje sub pământ, cincizeci de etaje deasupra solului. Populația estimată: optsprezece milioane de locuitori. Acest oraș are ierar-
11
hia, coloniile, limbajul său, producția sa industrială, sclavii, mercenarii, armele sale...
Timp de câteva ore, au tot rătăcit prin labirinturile furnicarului. Au văzut că sarcinile erau bine distribuite, iar fiecare furnică își cunoștea bine datoria pe care o avea de îndeplinit. Au petrecut mai multe momente în șir urmărind activitățile muncitoarelor, soldaților, asistentelor, masculilor și femelelor. Au văzut-o chiar și pe regina matcă. Furnicile comunicau între ele, folosin-du-se de antenele lor și de feromonii olfactivi.
În timpul vizitei pe care o făcuseră la furnici, Tudor și tatăl lui au perceput diferite mirosuri care transmiteau cu exactitate starea individului care le emitea: furie, frică, bucurie.
Băiatul a fost foarte impresionat de acest film. Datorită noilor tehnologii, el nu numai că putea vedea viața furnicilor, dar avea chiar senzația că este și se simte el însuși o furnică. Pe telecomandă erau mai multe taste: soldat, asistent, muncitor etc.
Dacă apăsa tasta soldat, se număra printre furnici-lesoldați care fortificau orașul, dacă apăsă tasta muncitor, construia sau curăța labirinturile furnicarului, pregătea sau depozita provizii. Putea chiar să comunice cu furnicile, deoarece căștile sale îi serveau drept interpreți online.
După prima lor vizită împreună la furnici, lui Tudor i s-a permis să meargă singur să le viziteze. Aceasta a ajuns să fie una dintre cele mai mari pasiuni ale sale până la vârsta de zece ani. Curios, a căutat în surse sigure pe Internet și a găsit o mulțime de informații despre furnici.
12
Revelația. Codul ADN nu mai este o taină
Într-o zi, i-a spus tatălui său că vrea să-și dedice viața studiului furnicilor.
— Dragul meu, au fost destui savanți care și-au dedicat viața studierii furnicilor. Le cunoaștem suficient de bine pentru a putea trage următoarea concluzie: Dumnezeu a creat mai multe civilizații care populează Pământul. În afară de civilizația umană, celelalte au contribuit la dezvoltarea și prosperitatea planetei noastre. Doar oamenii sunt ființe distructive. Și știi de ce? Pentru că Dumnezeu ne-a permis nouă, oamenilor, să alegem, să decidem. Uită-te la furnici! Furnicarul este ca o ființă unică și fiecare furnică este, în sine, o celulă. Un sclav nu tinde să fie muncitor, muncitorul nu visează să devină regină etc. Fiecare lucrează și se sacrifică pentru ca mușuroiul lor să prospere.
Alege cartea, intră pe pagina cu rezumat și scurtă descriere. Citește sau ascultă un capitol gratuit — să te convingi că abia reziști până la capăt.
Te-ai decis cu titlul pe care vrei să-l comanzi? Alege formatul — tipărită, e-book sau audio — și apasă pe butonul „Adaugă în coș”.
După ce achiți cartea, o poți citi/asculta aici, direct pe site, sau primești mult așteptatul titlu pe email. Ai grijă să indici adresa electronică corectă.
„Acest roman științifico-fantastic în care Georges, un fel de Victor Frankenstein modern, se ia drept Dumnezeu prin crearea vieții (prin clonare) și îi face pe oameni nemuritori (dar cu ce preț...), mi-a plăcut foarte mult. Emilia Burca a reușit să creeze un univers original și un complot captivant, energizat de multe răsturnări de situație și sălășluit de un gând sensibil asupra naturii umane și a viitorului lumii. Este și un roman care te captivează: odată ce ai început să-l citești, nu-l lași din mână până nu-l termini.”
Abia acum am înțeles adevăratul înțeles al parabolei care vorbește despre fericirea păsării captive într-o colivie cu totul și cu totul din aur, a spus el, fără să mai aștepte ca Georges să se prezinte și să-i vorbească. Îmi merit însă pe deplin pedeapsa pentru că mi-am trădat sufletul. Însă pe atunci trupului meu îi era frig, îi era foame, suferea și mirosea urât. Îmi doream altceva: siguranță, hrană, căldură... Necesități fiziologice, lucruri primare... Eram însă un om liber, mergeam oriunde voiam, vedeam oameni, unii îmi dădeau monede sau mâncare, alții haine, pături. Am vrut să am o casă a mea să mănânc suficient de fiecare dată, să fiu la adăpost de ploaie, de vânt, de zăpadă, să fac un duș, să dorm într-un pat cald, în cearșafuri curate și nu sub un pod, unde șobolanii se plimbă noaptea pe tine și îți fură bucata de pâine pe care ai păstrat-o pentru a doua zi. Și iată că aici le am pe toate, așa cum mi-am dorit, dar mi-am pierdut libertatea. M-am pierdut, de fapt, pe mine însumi. Nu mai am voie să ies să văd lumea, să mă bucur de răsăritul sau de apusul soarelui, nu am cu cine vorbi și nu fac absolut nimic. Mi s-a spus că, dacă accept să fiu voluntar în cadrul acestui proiect de cercetare al cărui obiectiv este să găsească leacul împotriva cancerului, atunci când voi pleca de aici, peste o lună, să zicem... va fi deschis pe numele meu și un cont bancar... Acum îmi dau însă seama că am fost tras pe sfoară. Sunt sigur că voi fi scos de aici într-un sac de gunoi...
Convins, prin urmare, că nu era nimeni acasă, Georges deschise larg ușa sufrageriei. Dar se opri uimit... Lumina era stinsă, dar camera nu era scufundată complet în beznă, ci era difuz luminată de câteva lumânări parfumate care impregnau aerul cu un miros fin de iasomie. În fața șemineului, Georges o văzu pe Régine. Fata își pieptăna părul în fața oglinzii. Avea un păr foarte frumos, care îi ajungea până la brâu. Régine era îmbrăcată într-o cămașă de noapte de chembrică, lungă până la glezne. Era aproape transparentă, permițând să i se întrezărească corpul sculptat, ca de zeiță. A auzit ușa și, crezând că este soțul ei, s-a repezit fericită în întâmpinarea lui. Cămașa i s-a deschis la gât și i-a căzut de pe un umăr, dezgolindu-i un sân delicat, alb, cu sfârcul roz și dur, care părea să-l sfideze pe Georges. Ar fi trebuit să plece atunci, chiar în acel moment. Dar el nu se mai putea mișca din loc. Rămase blocat, privind fascinat mamelonul care arăta ca un mugur de trandafir. Nu simțea nicio dorință, dar se gândea că, dacă ar fi fost un bărbat normal, poate că și-ar fi dorit să-l mângâie și să-l sărute. Ca în filmele pe care le urmărea în tinerețe. Régine își dădu seama că bărbatul din fața ei nu era Tudor și se opri jenată. Observă trăsăturile crispate ale lui Georges și privirea lui care parcă îi devora sânul dezgolit. Își acoperi rușinată pieptul cu ambele mâini și fugi pe scări. Georges își sprijini fruntea fierbinte de perete. Se întrebă dacă ceea ce tocmai văzuse fusese real sau doar o halucinație. Închise ochii și revăzu corpul splendid al lui Régine și sânul ei alb, cu sfârcul acela roz. Și a înțeles că a pierdut încă o dată și pentru totdeauna bătălia împotriva chemării trupului.
Un joc video care îți dă o a doua viață — și nu te mai lasă să ieși din ea.
Pământ Plat, portaluri și zona Catharsis: fantezie despre ce se află dincolo.
Familia Dobre de pe malul stâng al Nistrului: războiul din 1992 trece prin sat și prin rudenie. Premiul Uniunii Scriitorilor.
O tânără din Chișinău, un dosar de război și Afganistanul care schimbă totul.