Domnule Grecu, ați fost combatant în Războiul de pe Nistru. Cum v-a schimbat acea experiență perspectiva asupra patriotismului și asupra identității naționale?
a fost schimbată mult mai înainte de începerea războiului de pe Nistru, chiar înainte încă de a ne aduna în detașamente la Corjova, cerând de la Chișinău arme să ne apărăm, pe care nu le-am primit. Noi, acei din stânga Nistrului, am venit la război voluntari, adică de sine stătător, fără a fi înrolați de comisariatele militare. Mai mult, au fost cu mine în pluton voluntari din satele megieșe cu Ucraina și, pentru a ajunge la noi la poziții, au ocolit linia frontului cu trenul Moscova – Chișinău luat din orașul Kotovsk ucrainean. Tot acolo, pe capul de pod „Cocieri”, era un pluton format în mare măsură din studenți de la Chișinău, dacă nu greșesc, se numea
Salamandra, eu cred că și ei au ajuns aici bine determinați la capitolul patriotism și identitate națională. Și astăzi, să-mi schimb conceptul, ar fi o inepție.
Cartea „Câinii cu Colaci în coadă” este o alegorie plină de semnificații. Ce v-a inspirat să scrieți această poveste și cum a fost primită de publicul din diasporă, la Paris?
Imboldul vine firește de la politica noastră primitivă și duplicitară.
Din punctul meu de vedere, este să descrii paradoxul societății noastre dispersate prin prisma satirii, în cazul dat, văzute imaginar prin ochii cățeilor care au rațiunea unor copii de trei ani și nu înțeleg de ce adulții se comportă așa, de multe ori absolut absurd. Ce ține de publicul din diaspora din Paris, mi-a plăcut foarte mult această întâlnire, acești oameni și, din câte știu, acei care mi-au citit alegoria, au rămas impresionați. Visez să mai revin odată la Paris, nu oficial, prin ambasade, ci să mă întâlnesc cu oamenii noștri pe vreo pajiște de genul „Iarbă verde”.
De ce ați ales alegoria ca formă literară? Considerați că prin metaforă mesajul despre realitățile politice și sociale devine mai puternic sau mai accesibil?
Nu știu dacă metafora amplifică mesajul meu în privința realității noastre politice. Poate nu la noi. Majoritatea dintre acei care au citit cartea nici n-au observat aici politicul, au văzut numai comportamentul real și totodată amuzant al cățeilor. Unii mi-au spus că eu cunosc foarte mult modul de viață al câinilor, alții mi-au sugerat că în viața anterioară am fost pe pământ câine. De altfel, după horoscopul chinezesc sunt Mistreț, iar după astrologia occidentală – Taur. Nimic canin în sângele zodiacal.
Cum a fost întâlnirea cu cititorii din Paris? Ați simțit o legătură specială cu diaspora româno-moldovenească?
E greu să spun ceva concret despre cititorii din Paris, deoarece la acea etapă puțini mă cunoșteau, și mai puțini mi-au citit cartea, cu atât mai mult cărțile. Dar legătura specială cu oamenii noștri, și e vorba în primul rând de femeile moldovence, am simțit-o cu emoții de copil. În ziua lansării era blocat Parisul în urma unor proteste violente, și credeam că n-o să vină publicul. Am ieșit chiar afară, privind la drum și de fiecare dată tresăream emotiv când vedeam siluetele feminine înveșmântate festiv și totodată cotidian în ie, căutând localul. Am trăit emoțiile, fie și moderate, de mândrie față de poporul nostru din care fac parte și eu, indiferent de pe care mal al Nistrului sau al Prutului provenim. Aici, la Chișinău, în rutina alb-neagră a cotidianului, mi-e dor de acele sentimente. Probabil, numai în străinătate simți cu adevărat valorile identității noastre.
Trăim vremuri în care tânăra generație pare tot mai puțin conectată la realitatea politică. Ce mesaj le-ați trimite tinerilor în legătură cu responsabilitatea civică și participarea activă în societate?
Nu cred că tineretul are nevoie de mesajele mele. Ba și ale altcuiva. Cât de veridic au să-mi sune mesajele după călcarea politicului chișinăunean prin toate străchinile gospodăriei noastre moldovenești sau, după cum se exprimase Oazu Nantoi, doborârea tuturor gardurilor cu oiștea suveranității noastre? Simt o jenă când încerc să mă uit în ochii lor. Nu stăpânesc fățărnicia impertinentă de politician să mă uit în ochii urmașilor noștri și să mă justific, turnând verzi și uscate cu pretenții de guru. Totuși, cred în ambiția și înțelepciunea tineretului de azi. Le sugerez să folosească tehnologia avansată, inclusiv inteligența artificială, și mai puțin să ne bage în seamă pe noi, acei atotștiutori, cu dogmele noastre de înțelepți ai trecutului. Timpul le va aranja și le va nivela pe toate.
Cum credeți că se formează un patriot în societate în care modelele reale sunt eclipsate de personaje efemere din social media?
Nu știu cum se formează și dacă se mai formează patrioți în societatea noastră. Majoritatea copiilor se gândesc numai cum să plece din țară. Poate acolo, în străinătate, stând la cozile imense la ambasadele noastre pentru a-și da votul pentru aderarea la UE, fiind aplaudați până când și de polițiștii locali, unii încep să se formeze ca patrioți. Noi aici însă pierdem catastrofal în fața personajelor de mucava cu ambiții de mondene, sărite direct în vlădică prin intermediul mass-media sau persoanelor influente, mai ales membri de partid. A devenit deja ridicolă expresia crainicelor de la unele posturi TV: „Dar iată că liderul partidului cutare are altă părere”, difuzându-ne minute bune o părere tendențioasă a unui lider cu 0,1% în sondaje, din care poți să înțelegi că el n-are ce spune, dar tare mai vrea un fotoliu în legislativ. Și cum să nu planeze bănuieli echitabile și asupra acelora care l-au invitat la acest post pentru a ne spune părerea lui nemaipomenit de „prețioasă”, și asupra patriotismului derizoriu al sărmanului politician.
Literatura poate influența conștiința națională? Aveți exemple din propriile lucrări unde ați simțit acest impact?
Literatura mai poate influența conștiința națională, ce-i drept, nici pe departe la acea scară de pe timpul Renașterii Naționale. Cea mai mare problemă a guvernanților noștri actuali este că importanța unor lucrări documentare, care ar putea contribui esențial la educația civică a tineretului nostru, este lăsată la voia întâmplării sau pe seama unor cercuri oculte și părtinitoare. Astăzi important este nu valoarea textului tău, fie și documentar, ci editura la care l-ai publicat. Am adus o carte document,
O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari, despre crimele de război comise de pușcăriașii ruși în stânga Nistrului, m-am documentat direct din teren, nemijlocit de la rudele victimelor acelui război de pe Nistru, am adunat pozele acestor martiri, am adus dovezi despre implicarea Armatei a 14-a în acest război, despre formațiunile de recidiviști știute mai apoi, din 2022, ca Wagner, am scris-o în context cu războiul din Ucraina – s-ar părea că aceste dovezi șocante ar fi trebuit să ajungă în toate școlile Republicii Moldova! –, dar n-am putut deschide nicio ușă nici de la Guvern, nici de la Președinție. Eram bruiat cu ignoranță vehementă de consilieri, fiind promovate cărțile și autorii unei singure edituri, patronul căreia a ajuns pe atunci sfetnic util la scaunul regelui. Și niciun conflict de interese.
La întâlnirea cu copiii din satul Ermoclia, rl. Ștefan-Vodă, am fost totuși plăcut surprins când elevii mi-au pus mai multe întrebări în privința cărții mele vitregite de guvernanții noștri. Bibliotecarii locali chiar s-au deplasat prealabil la Chișinău și au procurat această carte!
Cât de important este ca scriitorii din Republica Moldova să fie traduși și promovați în afara granițelor? Credeți că vocea Basarabiei e suficient de auzită în spațiul cultural românesc și european?
Nu cred că vocea scriitorilor dintre Prut și Nistru este auzită în general în spațiul cultural românesc. Noi în România suntem considerați niște intelectuali provinciali care abia învață limba română, cu mici succese. Când ne vizitează scriitori din România, noi ne îmbulzim să-i ascultăm. Când vine vreunul din basarabeni în România, interesul lor este foarte redus și de multe ori cu scepticism. În spațiul european avem și mai puțină trecere. Toate traducerile noastre în limbile europene sunt numai pentru CV-ul autorilor și nicidecum pentru cititorii din aceste țâri. Voi, care trăiți în Paris, știți mai bine acest adevăr dur. Putem să facem un test, întrebând în librăriile din Paris ce știu librarii despre autorul cutare sau despre cartea lui care se vinde acolo. La capitolul traduceri avem mari restanțe. Cărțile noastre trebuie traduse și promovate de editurile prestigioase din aceste țâri, la selecția lor, nu a noastră. Pentru asta este nevoie de un program special, în care să fie implicate și ambasadele, și care să fie finanțat de sponsori sau Guvern. Selecția făcută de comisiile noastre de regulă se reduce la relații de rudenie, gașcă și interes, și mai puțin sunt valorificate cărțile care, pe bune, pot să intereseze cititorul european. Nu exclud și ajutorul profesorilor universitari din România la procesul selectării ofertelor.
Ce rol credeți că au scriitorii în fața manipulării mediatice și a propagandei politice? Este scriitorul un „soldat” în lupta pentru adevăr?
La ziua de azi scriitorul trebuie să se prezinte la mass-media pregătit, cu temele făcute la capitolul politică. Să nu insiste pe niște visuri utopiste și chiar barbare de genul unirii cu România fără referendum și fără Tighina. Dar aceștia nu prea sunt invitați la posturile TV. Manipulatorii vorbesc mult mai dulceag și convingător decât raționalii. Un înțelept se îndoiește, caută soluții, un populist capătă simpatia maselor prim minciuna expusă teatral. Trebuie să punem în calcul și depozitul nostru genetic – masele. Nu-i cel mai rasat material. Ne bizuim mult pe diasporă, care a învățat ceva în străinătate. Pe când actualul nostru scriitor nu se prea avântă să probeze ținuta de soldat solitar. Majoritatea tac chitic și se înfruptă din avantaje pentru tăcere și loialitate. Acei care l-au susținut cu spume la gură pe Plahotniuc, astăzi i-au premii ministeriale. Iar acei care mai încearcă să lupte solitar împotriva curentelor care dăunează cursului nostru pro-european, sunt ignorați, priviți cu precauție de colegi să nu le afecteze relația lor în perspectiva de-a se mai bucura de un beneficiu de stat. Intransigența, cred mulți, este o trăsătură nerațională.
Care sunt temele centrale în celelalte cărți ale dumneavoastră și ce fir roșu unește întreaga dumneavoastră creație literară?
Teme centrale? Fiecare roman se deosebește de altul prin tema sa proprie. În Fabrica de genii am testat tema de-a spune numai adevărul, dar asta contravine cu diplomația, și protagonistul ajunge într-un spital de psihiatrie. Am camuflat ideea printre relații de dragoste cu scene erotice – din păcate însă, cititorul a văzut mai mult dragostea decât tema cheie.
În Somn letargic am înscenat viața biblică de după Apocalipsă, pe care personajul principal o visează aflându-se în comă șapte luni, timp în care el întreprinde un pelerinaj la Ierusalim pentru a se întâlni cu soție-sa stinsă subit noaptea.
În Firingina mi-am imaginat zborul unui pilot moldovean către Proxima Centauri, avionul căruia a fost doborât în războiul din Afganistan, devenind în așa mod prizonier al SUA. Pe parcurs, își dă seama că nava lui n-are cum să ajungă la această stea, programatoarea de la NASA însă i-a inclus clandestin în programul zborului și alternativa de a se întoarce pe Pământ. Dar pilotul alege zborul spre nicăieri, trimițând doar mamei sale, prin intermediul programatoarei, un fragment din
Miorița, pasajul unde mama își căută feciorul.
Ultimul roman, Pocalul de rubin al elfilor, este un triptic beletristic cu mai multe teme, una dintre care fiind polemica dintre factorul cerebral ce răspunde de științele umanistice cu factorul celeilalte emisfere cerebrale, ce răspunde de științele reale, ambele scoase din hibernare în același personaj.
Firul roșu înșiră toate aceste romane în primul rând prin dragoste, în al doilea rând prin una din multiplele dimensiuni ale romanelor – fantastica științifică moderată.
10.
Cum v-ați dori să fie percepută cartea dumneavoastră de către cititorii tineri? Care este lecția cea mai importantă din „Câinii cu Colaci în coadă”?
Eu mi-aș dori mult ca cititorul tânăr s-o citească. Și priceap-o după vârsta și capacitățile sale intelectuale. Nu cred că am urmărit scopul să-i dau cuiva lecții. Există fenomene care țin de spiritul gregar ce nu se schimbă sute de ani. Un înțelept a spus că orice revoluție este gândită de genii, realizată de fanați, iar de rezultatele ei se folosesc profitorii și corupții. Noi n-am fost o excepție. Mai degrabă aș înclina balanța spre afirmația autoarei prefeței din aceasta carte, Rodica Gotca, care a scris că lucrarea este o palmă dată societății noastre.
11.
Care sunt proiectele dumneavoastră viitoare? Aveți în plan o continuare a temelor din „Câinii cu Colaci în coadă” sau o nouă direcție literară?
Planuri sunt multe, dar cu vârsta devin tot mai select și precaut. Cel puțin, la continuarea temei din alegoria „Câinii cu Colaci în coadă” nu m-am gândit. Dar urmărind viața Browniană în Uniunea Scriitorilor din R. Moldova, nu exclud apariția și a unei continuări a acestei lucrări, poate despre pisicile leneșe conduse de șobolanii ingenioși, după ce cățeii s-au regăsit în arealul codrilor carpatini. Visez la un film cu animație la aceste teme.
12.
Dacă ați avea puterea de a schimba un singur lucru în mentalitatea colectivă a societății moldovenești, ce ați alege și de ce?
Aș elimina cromozomul de sclav din ADN-ul societății noastre. Corupția este cauzată de sindromul conștiinței de șerb. Nobilii se duelau pentru onoare, noi ne omorâm pentru prioritatea de-a fura. Există o asemenea expresie: „Oricâtă mâncare i-ai da fostului rob, n-o să se sature.” Cehov spunea că trebuie zilnic să eliminăm robul din noi.
După intervenția chirurgicală la capitolul civilizație, vom înțelege de ce populația Țărilor Baltice a aderat la Uniunea Europeană, iar noi nu.
Corina Cojocaru, jurnalist, de vorbă cu scriitorul Vlad Grecu.
Trimite prietenilor: