Drama războiului absurd e augmentată de faptul că e trăită de o femeie, cu mult mai sensibilă decât orice altă ființă. Evitând, prin ficțiune, formula romanului-document, istoric, autobiografic, confesional etc., Olga Căpățână reușește a crea o autentică experiență existențială, complexă, în împrejurări istorice singulare, într-un tărâm apocaliptic, exotic, rigid, un infern din pietre și nisip, cu o cultură și obiceiuri total străine omului european.
Versurile poetei Olga Căpățînă denotă doar sinceritate: și atunci când eroina lirică este îndrăgostită, și atunci când inima ei sângerează alături de cei căzuți în masacrul de la Nistru, și acolo departe, în Afganistan, astfel, că multele clipe de inspirație îi vor fi paralele cu activitățile desfășurate în cadrul Asociației de binefacere sau când scrie despre destinul de astăzi al Basarabiei și al basarabenilor ajunși la o răscruce a destinului istoric
Istoria familiei Dobre este istoria locuitorilor acestui spațiu presărat cu obstacole, personajele Olgăi Căpățână reprezentând ipostaze … Dobrenii este o carte rară care abordează un subiect aproape inexistent în literatura română. Cu atât mai mult trebuie citite.
Aflate în dialog stilistic și tematic, romanele Olgăi Căpățână, Vreau acasă și Dincolo de beznă alcătuiesc o frescă socială - o panoramă a tuturor frământărilor existențiale pe care le-au trăit și continuă să le trăiască moldovenii dintre Prut și Nistru. Perioada transpusă artistic pune în lumină crochiurile mai multor generații la rând, care s-au perindat de la jumătatea secolului trecut încoace.
Dragostea de viață și de semeni este mesajul și energia care ghidează scrisul Olgăi Căpățână, chiar dacă autoarea revine obsedant, cu fiecare carte la tema războiului. Autoarea își construiește minuțios personajele, dezvăluindu-le identitățile fie prin felul de a se comporta, fie prin ample inserții în conștiința acestora. Atunci când recurge la a doua modalitate, reușește să proiecteze adevărate crize de conștiință.
Am surprins în o frază neobișnuită pentru lector - „o femeie este datoare cu o fericire” și m-am întrebat: Cu cât poate fi datoare o femeie-poet pentru societate, pentru umanitate? Probabil că e datoare, în primul rând, cu suferirea la cotele cele mai de vârf a sentimentelor omenești, a trăirii cu acea intensitate a jalei și a bucuriei. Spre aceste noțiuni ar vrea să tindă poezia Olgăi Căpățînă pe care o propun cititorilor noștri de vers, îndrăgostiților de rimă, de candoare, de confesiune, împătimiților de credință și speranță.
Orice aș spune despre omul și scriitoarea Olga Căpățână se înscrie imediat în forma unui exercițiu de admirație. Pentru că despre Olga Căpățână se poate vorbi doar cu admirație. Pentru că este o doamnă foarte frumoasă și vrei imediat să-i semeni. În mijlocul oricărei adunări pare persoana cea mai importantă, cea mai naturală și mai cordială. Luciul ochilor ei albaștri e cel pe care îl capătă luna, dimineața devreme, când întârzie să lase cerul, de frică să nu-i strice poezia. Ca niște petale de crin abia înflorit este zâmbetul ei purpuriu. Pasul îi este ferm ca și faptele. Imediat ce îi reperezi figura, simți o nestăvilită dorință să-i cunoști secretul. Vrei să rezonezi cu ea, să te umpli de freamătul, de dârzenia și optimismul ei. Numai că nu îți iese, deoarece așa cum este Olga Căpățână poate fi doar Olga Căpățână.