Coș 0
Prima capitol al oricărei cărți — gratuit, cu vocea autorului
Pagina principală»Cărți»Europa în era animalelor
Europa în era animalelor

Europa în era animalelor

Autor: Vasile Bumacov
20,00 RON

„Europa în era animalelor” este o alegorie despre imigrație și putere, semnată de Vasile Bumacov. Ediția în limba română a cărții apărute și în franceză. Autorul — doctor habilitat, fost ministru al Agriculturii și primul ambasador al Republicii Moldova în Japonia — scrie despre mecanismele puterii așa cum le-a văzut din interior.

  • Anul publicării2024
  • EdituraSympoesium, Iași
  • LimbaRomână
Format
Ascultă primul capitolgratuit
  • 1Cartea digitală și audio ajung pe e-mail imediat după plată.
  • 2Tipărită: Franța 3–5 zile, UE 5–10, Moldova și România 7–14.
  • 3Nu ți-a plăcut — returnăm banii în 14 zile, fără explicații.

Încearcă înainte să cumperi

Citește un fragment

Primele pagini — gratuit

N-ar fi prima carte în cazul căreia unele dintre întâmplările și personajele ei ar putea să pară asemănătoare, fie și în parte, cu realitatea. Dar, evident, ele sunt numai plăsmuirea minții autorului...

Nicolae Dabija era convins că Dumnezeu are în ceruri o bibliotecă a sa, unde se află cele mai frumoase cărți ale lumii.

Lui Vasile Bumacov, Cel de Sus i-a dăruit mai multe cărți, care par a fi mai degrabă niște mărturisiri, pe care autorul le face în fața cititorului ca în fața unei icoane. Ca și cum totul trebuie să se spună azi, mâine fiind prea departe. Dar, ca să scrii o carte bună, trebuie să o scrii mai întâi de toate cu inima.

Vasile Bumacov pune suflet în fiecare cuvânt, alegându-l cu mare grijă, fiind conștient că acesta poate avea asupra cititorului atât un impact pozitiv, cât și unul negativ. Textele lui au cursivitate, acțiune și analiză. Citindu-l, ai impresia că și-a propus să oprească timpul în loc, ori vrea să anunțe un timp care abia urmează să vină. Scrisul este pentru el ca o respirație, ca și cum numai atunci când își așterne ideile pe hârtie, își poate recăpăta liniștea interioară.

Alții scriu multe cărți, dar nu sunt citiți. Vasile Bumacov este citit fiindcă promovează binele, sinceritatea și frumosul, iar cărțile lui sunt necesare atât generației de azi, cât și celei care urmează să vină.

O parabolă biblică spune că nebănuite sunt căile Domnului. Parabola înțeleaptă lasă un câmp larg pentru imaginație, admițând nu doar Surpriza, bunărea, dar și libertatea oricăror fantezii creatoare.

Astfel, s-ar putea admite ca, într-un viitor nedefinit, principiul evoluționistdarwinist să se împace cu cel creaționist, sacru, întâmplat în Grădinile Raiului. Oricum ai da-o, Divinitatea a avut grijă, până unaalta, să ascundă câteva verigi esențiale din spirala genetică, evoluționistă, parcă amuzându-se de ambițiile Omului și amestecându-i cărțile în așa mod, încât bietul biped se mai află și astăzi sub diferite zodii: ba Leu, ba Vițel, ba Berbec, ba Maimuță, ba Porc, tot întrebând cu nedumerire ba stelele, ba șamanii, ba calendarele, ba animalele din preajma sa: Cine, de fapt, sunt Eu, Coroana Creației lui Dumnezeu?

Cu acest prilej, ajuns la acest prag generator de întrebări, credem că-i momentul să reproducem butada unui mare „șef de trib” și Lord al coroanei imperiale: „Câinele privește omul de jos, pisica – de sus, porcul – la egalitate” (W. Churchill).

Această carte nu este una despre apariția, evoluția și dispariția animalelor. Nici o lucrare de antropopaleontologie nu este – există suficiente cercetări bune și foarte bune în domeniile respective.

Scopul acestei cărți nu rezidă în repovestirea traseelor străbătute de preistorici. Dar labirintul „nebănuitelor căi”, altfel spus, suprapunerea fenomenului migrației ființelor primitive peste cel al animalelor, și invers, a dat naștere unei alegorii din care au derivat diverse fabule în proză din morala cărora urmează să tragem învățăminte cu toții.

Evident, animalele domesticite le-au însoțit pe ființele preistorice în ritualicele și sistematicele lor călătorii, schimbându-se și ele, precum ființele umane care au trecut prin anevoiosul proces de migrație pe parcursul a mii și mii de ani. Astfel, ni s-au părut rezonabile întrebările: cum au ajuns animalele sălbatice în Europa și cum au reușit să se stabilească acolo cu mult înaintea oamenilor? Probabil și ele tot de prin Africa își aveau originea. Se presupune că animalele sălbatice au reușit să pătrundă în Asia și apoi în Europa, până a erupe groaznicul vulcan din Indonezia.

Ideea de relatare a unei posibile istorii a relațiilor dintre diferitele tipuri de animale existente în epoci diferite, în spații geografice aproximativ conturate și în uriașa perioadă care precedase apariția și integrarea speciei umane în diverse comunități ne-a fost sugerată de volumele științifice adunate în bibliotecile publice și cele private la care am avut acces. Într-un asemenea mod, poveste cu poveste, întâmplare cu întâmplare, s-a adunat și s-a cristalizat suficient material informativ despre acea probabilă și posibilă migrație misterioasă a animalelor spre continentul pe care astăzi îl numim, cu mândrie, continentul european.

Nutrim speranța că astfel cititorul va descoperi nu numai calitățile cu care au fost înzestrate de natură animalele sălbatice de pe continentul african, cel asiatic și cel european, nu numai evoluția comportamentală a acestora în diferitele situații ale vieții lor, nu doar asemănările și deosebirile dintre speciile de animale de pe diferite continente, dar va savura și mesajul textului, al subtextului și al intertextului pe care ni-l dorim a fi un bun model de contribuție la educarea, în spiritul înțelepciunii, inteligenței și al comportamentului civilizat, a semenilor din societatea în care s-au născut și trăiesc.

Acesta este, de fapt, scopul publicării volumului de față.

Un cititor bun va descoperi afinități de comportament și de existență ale animalelor sălbatice descrise cu cele din folclor: povești, proverbe, basme, fabule și din unele creații muzicale sau plastice. Pe multe dintre animale folclorul nostru le-a învrednicit cu calități deosebite: inteligență sau șmecherie, pe altele – cu prostie sau lăcomie.

Ne dorim să împărtășim cu generozitate cartea cititorilor noștri – copii și adulți – care vor descoperi extraordinara, exotica și impresionanta diversitate a faunei de pe continentul european și nu numai.

Vă așteaptă o istorie lungă, dar interesantă: o poveste plină de aventuri, încăierări între animale, evoluții ale unor turme prin selecție naturală sau prin degradare, cel mai frecvent aceasta întâmplându-se din cauza lăcomiei, prostiei și leneviei.

În cazul în care migratorii primitivi, dar și cei de mai târziu se vor simți vizați, aceia fiind detectați și identificați ca personaje reale doar descifrând subtextele, intertextul, simbolurile colective și individuale sau, pur și simplu, deznodând alegoriile și personificările atribuite cursului istoric și realităților timpului, îi asigurăm că expunerea nu și-a dorit umilirea sau denigrarea nimănui. Cartea urmărește, vorba unui expert: „susținerea și fortificarea unui demers care refuză să capituleze în fața tiranilor de orice fel”, stabilirea unui semn de echilibru între scopul politic și cel artistic și supremația ideii de eliberare de sub ocupațiile de orice natură vor fi fiind ele.

Se presupune că animalele sălbatice au ajuns pe continentul european în diferite perioade, pe diferite căi și într-un mod anevoios. Nu încape îndoială că, în acea perioadă, animalele erau mai slab dezvoltate față de cele pe care le cunoaștem astăzi. Animăluțele cele mai sprintene, mai curioase și mai îndrăznețe din centrul continentului african au ajuns, încetul cu încetul, în Asia Mijlocie. De acolo, unele dintre ele – cele mai îndrăznețe, mai curioase și mai sprintene – s-au mișcat direct spre nord și spre vest.

Continuarea — în cartea întreagă Cumpără cartea

Cum cumperi cartea?

01

Citește/ascultă rezumatul aici, pe site

Alege cartea, intră pe pagina cu rezumat și scurtă descriere. Citește sau ascultă un capitol gratuit — să te convingi că abia reziști până la capăt.

02

Alege formatul și comandă

Te-ai decis cu titlul pe care vrei să-l comanzi? Alege formatul — tipărită, e-book sau audio — și apasă pe butonul „Adaugă în coș”.

03

Lectură plăcută!

După ce achiți cartea, o poți citi/asculta aici, direct pe site, sau primești mult așteptatul titlu pe email. Ai grijă să indici adresa electronică corectă.

Alte cărți

Dobrenii
Olga Căpățînă

Dobrenii

Familia Dobre de pe malul stâng al Nistrului: războiul din 1992 trece prin sat și prin rudenie. Premiul Uniunii Scriitorilor.

20,00 – 60,00 RON
Ebook · Audio · TipărităRomână
Parisul cu gust de caramelă sărată
Olga Căpățînă

Parisul cu gust de caramelă sărată

Bunica, plecarea și Parisul: femei din trei generații și dragostea care le ține împreună.

20,00 – 60,00 RON
Ebook · Audio · TipărităRomână
Mintea satului cea de pe urmă
Olga Căpățînă

Mintea satului cea de pe urmă

Dragoste, gelozie, educație și mintea satului. Zina este vocea care vede satul dinăuntru și încearcă să-i înțeleagă oamenii.

20,00 – 60,00 RON
Ebook · Audio · TipărităRomână
Vreau acasă
Olga Căpățînă

Vreau acasă

Ca să înțelegi ce înseamnă ACASĂ, trebuie să pleci. Uneori departe, alteori din tine. Iar când dorul începe să te cheme, te întorci pe aripile lui.

20,00 – 60,00 RON
Ebook · Audio · TipărităRomână
↑