1. Eu știu că ești unicul bărbat-scriitor care a apărat Țara cu arma în mână. De ce? Ce era în sufletul tău atunci, în 1991-1992?
E foarte dificil să formulez un răspuns sincer și să nu supăr pe alți scriitori care scriu despre război, ba chiar au fost de câteva ori până la poziții și cineva le-a dat să țină câteva minute o armă în mână. De ce am fost la război? Pentru că sunt de gen masculin, pentru că m-am născut pe meleagurile din stânga Nistrului, pentru că pe noi, transnistrenii, nu putea să ne înroleze comisariatul militar din Dubăsari și noi am venit să ne apărăm locurile natale de bună voie, în calitate de voluntari. Ce era în sufletul meu atunci? Ură față de conducerea de la Chișinău, de la care noi ceream arme, iar această conducere urmărea cum ne intimidau, ne arestau, ne omorau, cum a fost arestat efectivul comisariatului de poliție Dubăsari în noaptea de 2 martie 1992 și închis la Tiraspol, spunându-ne să rămânem calmi, să nu-i provocăm pe bandiți.
2. Ce știi tu, bărbat, despre eroism? Și tu – scriitor despre bărbăție?
Nu știu ce înseamnă eroism pentru un bărbat. Cel mai bine despre eroism pot să ne povestească acei care n-au fost la război. Un bărbat este obligat să-și apere familia, casa, localitatea, țara. Calitatea de eroism aș atribui-o femeilor din Cocieri și nu numai, pe care le-am văzut ducându-se în timpul bombardamentelor la cantina noastră să ne pregătească prânzul. Ce ține de bărbăție: fiecare om are programat în ADN-ul său instinctul supraviețuirii. Bărbăția apare atunci când omul învață să stăpânească acest instinct și nu-i permite să se transforme în panică. Toate celelalte calificative sunt poezii.
3. Cum ai început să scrii, profesia ta, după cum știu, nu ține de scris?
Dar care profesie ține de scris? Unii consideră că, pentru a deveni scriitor, e suficient să faci facultate de filologie, filozofie, jurnalistică sau, în cel mai rău caz, istorie. Dar uită de maxima care afirmă că de la aceste facultăți iese exact atâția scriitori câți au intrat. Având absolvită măcar una din aceste facultăți, poți să scrii foarte bune analize literare, lucrări științifice, istorice, articole, dar îți va veni dificil să creezi ficțiune artistică. E ca și cum am confunda desenul liniar cu desenele artistice făcute cu pastel sau cărbune. Un om de creație se naște, dar nu învață a crea la o facultate. Totuși, stereotipul acesta persistă în tot spațiul românesc. Eu am început să scriu versuri la 10 ani, în clasele primare – ce profesie aveam atunci? Ce profesie au avut A. Cehov, M. Bulgakov, E. Uspenski, Lewis Carroll etc.?
Ce ține de mine, facultatea mea mă ajută să văd lucrările sub alt unghi, să le văd într-un spațiu tridimensional. Ea contribuie ca o optică cerebrală prin care văd lucrurile mai detaliat, cu toată ramificația nervoasă și nuanțele psihologice, dar văd numai ceea ce văd încă din copilărie, nu mă învață și să creez.
4. Care este paralela între războiul din 1992 din Moldova și cel de acum din Ucraina?
Tactica războiul de azi din Ucraina este identică cu scenariul războiului din 1992. Strategia e alta. În 1992 în stânga Nistrului, plus Tighina, rușii și-au creat un cap de pod pentru viitoarele manevre și atât. Acum strategia lor este să ocupe tot fostul spațiu al URSS, inclusiv Republica Belarus. Ce ține de metode: atunci eliberau recidiviștii din penitenciare, deportându-i în stânga Nistrului să lupte împotriva noastră, acum au formațiunea VAGNER formată din pușcăriași care luptă în Ucraina; atunci luptau împotriva fasciștilor români, acum luptă împotriva naziștilor ucraineni; atunci comiteau crime de război și genocid printre populația băștinașă din Moldova, acum vedem același lucru în Ucraina la o scară mult mai largă. Numai că Ucraina nu tace, ea strigă, filmează, documentează, sensibilizează opinia publică! Eu am documentat majoritatea crimelor de război care au avut loc la Corjova, am fost din casă în casă, am vorbit cu martorii și rudele pe care i-am găsit, și am publicat în 2005 lucrarea O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari din contul combatanților și a editurii. Astăzi am revizuit-o în context cu războiul din Ucraina și bat la ușile președinției din luna august să reedităm această carte, să vadă lumea că noi am fost primii pe cine Moscova și-a probat scenariul aplicat azi și în Ucraina! Dar sfinții din președinție mi-au pasat proiectul la Ministerul Culturii, iar responsabilii de la acest minister m-au pus impasibil la coadă de rând cu cărțile de poezie. Editarea crimelor documentate de război în Republica Moldova nu este o prioritate. Mă gândesc să mă adresez la diaspore, poate mă vor ajuta cu finanțarea în credit a acestei cărți.
5. Ești unul din puținii scriitori din Moldova, care nu înjură pe paginile romanelor scrise. Ce crezi despre faptul, că fără înjurături, fără vulgarism acum nu se prea scriu nici romane, chiar și în poezii găsim cuvinte indecente?
Da, naratorul meu nu înjură, totuși personajele negative își permit uneori expresii necenzurate, mai mult pentru a reda cititorului situația picantă din acel moment și lipsa manierelor la aceștia. În mare însă, folosirea abuzivă și nejustificată a cuvintelor indecente denotă goana autorului după teribilism și atenție imediată. Mai târziu, după ce este luat în seamă măcar prin aceste metode, stilul lui devine mai atenuant. Iată ce-am scris la această temă acum vreo cincisprezece ani în piesa Scriitorul:
„DL CHIRIAC – Vasăzică așa: iei o țâră de apă chioară (își toarnă din filtru o cafea) și-i arunci deasupra să plutească niște stele de talia ultimilor nobeliști. (presară deasupra ceștii niște zahăr) Pentru a spori consistența beletristică, mai arunci din când în când în text niște neologisme cu tot cu sâmburi, să-și rupă dinții colegii de breaslă! Să vezi câtă satisfacție! Iar cireașa de pe tort – o înjurătură – două de birjar, încât să înghețe apa – și gata! Succesul este garantat! (gustă cafeaua, se strâmbă și pune ceașca pe masă) Poți s-o propui la orice concurs! Iată unde se ascunde chichirezul succesului!”
6. Știu că scrii piese de teatru, sunt jucate pe scenă?
Nu beneficiez și de montare. Comisia, care citește piesele ce concurează la premiul Cea mai bună piesă de teatru a anului, spune DA fără să știe cine este autorul, teatrele, fără să citească piesele, văzând numele autorului, spun NU. Am trei piese care au câștigat acest premiu UNITEM și niciuna n-a fost montată. Nici măcar cu tema războiului de pe Nistru. În teatrele noastre, dacă montezi vreo piesă autohtonă și autorul este în viață, te atacă zeci de pretendenți cu reproșuri de genul: „De ce el?”, încât nu mai știi unde să te ascunzi. Și regizorii preferă să evite aceste situații. Deși, cine știe, poate eu nu înțeleg ceva din cele ce se petrece în teatrele noastre.
7. Citind nuvela alegorie despre câini Țara Câinilor cu colaci în coadă, am râs, am plâns, m-a făcut să mă gândesc la oameni, care sunt câini, și la câini care sunt mai oameni decât oamenii. Cum ai intrat în pielea lor, ca să descrii atât de real viața lor?
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase despre această alegorie. De ea au fost impresionați mai mulți scriitori care au citit-o. Dar, nefiind indicată în cuprinsul volumului Firingina, unde ea a fost publicată (cuprinsul lipsește), membrii comisiei Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova nici n-au știut că ea există în acest volum. Au crezut că acolo este numai romanul SeFe Firingina și nici n-au răsfoit cartea, să citească câte-o foaie de la începutul, mijlocul și sfârșitul cărții și ar fi găsit-o. Însă la noi în US membrii comisiilor de multe ori citesc numai titlurile și numele autorului. Ce ține de caracterul cățeilor, am muncit la această lucrare, în plus, studiez comportamentul patrupezilor din copilărie, inclusiv maidanezii care trăiesc în haite. Puțin teatru, puțină naivitate de copil și… imaginație care nu se predă la facultăți și nu se cumpără la pachet cu lauda unor critici literari.
8. Criticii literari te alintă sau te critică?
Nu prea sunt în vizorul criticilor literari. Au scris despre lucrările mele și le sunt recunoscător pentru asta Aliona Grati, Grigore Chiper, Nicolae Rusu și Maria Pilchin. Au scris frumos. Critica negativă, de obicei, este verbală și nu prea am la ea acces, dar o simt. În anul 2022, la gala premiilor, președintele comisiei a spus de la microfon că unii dintre concurenți aproape că stăpânesc o limbă română corectă. Și niciun cuvânt despre valoarea artistică a lucrărilor! Regretatul stilist Andrei Grumeza mi-a povestit odată despre cum la o ședință de comisie s-a propus să se dea premiul acelui autor care avea mai puține greșeli! Eu nici nu eram membru US. Și atunci mă întreb: cum poate să concureze cu ei un transnistrean cu facultate tehnică, dacă înșiși băștinași din dreapta Nistrului, cu facultăți de filologie și jurnalistică, până astăzi învață limba română? Eu mizez pe valoarea beletristică. Să mă critice.
9. Ce crezi despre Uniunea Scriitorilor din Moldova, despre uniuni în general? La ce ajută această uniune scriitorii?
Prin anul 2010 dl Eugen Lungu îmi propunea să intru în US. Am refuzat. Mai târziu, prin 2016, m-a sunat dl Vladimir Beșleaga cu aceeași propunere. M-a măgulit cu expresia că US are nevoie de mine. M-am gândit, aidoma măgarului care a fost invitat la nuntă, că, probabil, n-are cine le căra apă. La finele anului 2022 am fost acceptat și de Uniunea Scriitorilor din România. Habar n-am cum am trecut, știu că nu toți candidații au fost acceptați. Am depus dosarul tot la insistența unei persoane. La ce ajută? Ni se oferă posibilitatea să publicăm unele lucrări odată la trei ani din contul statului, comisiile și consiliul US îi înaintează pe cei mai merituoși la premii, pe unii îi propun pentru programa școlară, ți se oferă un loc la Cimitirul Central, unora pe trotuar, altora sub gard. Eu sper să beneficiez măcar de ultima ofertă, să-mi fie mai vesel printre colegii de breaslă.
10. Piese de teatru ai scris, romane de ficțiune, fantastice, dar poezie?
Poezie am scris de la 10 până la 17 ani. Acum scriu uneori, dar numai pentru mine sau poezie pentru copii. Totuși, experiența aceasta mă ajută mult la traducerea unor fragmente de poezie din limba rusă, pe care le utilizez în lucrările mele.
11. Cine editează cărțile scriitorului Vlad Grecu și unde se vând romanele tale?
Am editat la ARC și la Prut. În România am avut o ofertă la editura Junimea, dar nu le-am mai trimis manuscrisul. Cărțile se vând în librăriile din Moldova: Librarius, Bookstore, Cărturești etc.
Trimite prietenilor: