Cum e să fii jurnalist de investigație în Franța?

E la fel ca în Moldova sau oriunde în altă parte a lumii democratice, dacă ne referim la responsabilitatea jurnaliștilor, libertatea abordării subiectelor dar și la unghiurile de referință. În altă ordine de idei, aici sunt mai multe oportunități financiare, iar aceast aspect este foarte important pentru jurnalismul tv de calitate. Imaginea costă și realizatorii profesioniști investesc în profesionalism.

De ce ai ales să fiți jurnalist?

E ales demult, de pe când eram foarte mică și-l urmăream cu interes pe unchiul meu Ion Cernei, jurnalist în presa regională de la Orhei, care citea foarte mult, la câteva zile avea câte o carte nouă, apoi am vazut că avea multe foi albe și curate pe care le scria și avea libertatea să le arunce dacă nu-i place ceea ce-a scris și lua altă foaie. Eu voiam foi albe multe! Cam aceasta era imaginea mea când am intrat la facultate, apoi am înțeles că noi avem altă misiune. Noi suntem primii informatori și trebuie să o facem corect. M-am străduit să învăț principiile de bază și să nu mă abat de la ele. Noi putem bucura sau trezi stări de empatie, tristețe sau speranță. Această jonglare cu emoțiile bune ale oamenilor mă făcea să-mi crească pofta de creație și totul a mers ca un bulgăre de zăpadă.

Destine de Colecție, cum ai ajuns la ele?

Printr-o coincidență fericită. Eu nu m-am gândit vreodată să ajung prezentatoare de televiziune, deoarece am sindromul impostorului, care mă trage de mâinecă mereu, exact atunci când ceva bun se învârte în jurul meu. Directorul Televiziunii naționale, Mircea Surdu a avut încredere în mine și m-a împins tare de la spate, spunându-mi că aș avea capacități, iar ceilalți colegi m-au ajutat să-mi mențin echilibrul. A fost una dintre cele mai frumoase realizări pe care aș fi putut să o inventez și trăiesc la acea etapă, având cei mai tari coechipieri.

Destinul tău merită să intre în Destine de Colecție?

Eu îi spuneam mereu regizoarei mele Valentina Crețu, că fiecare om are un parcurs diferit și doar el știe prin ce a trecut ca să ajungă la performanțele sale mari sau la eșecuri. Fiecare dezvoltă strategii proprii pentru a reuși să-și atingă scopurile. Călcăm pe greble vechi ale altora, pe greblele proprii și ne lăudăm la o anumită vârstă cu ceva.

De ce ai ales Franța ca loc de trai?

Pentru că Franța m-a ales pe mine. Este probabil o demonstrație din deget de la destin, căruia îi spuneam că-i imposibil să ajungi să vorbești limba franceză. Eu am învățat cu transpirații mari această limbă și, deși eram ok la vocabular, picam mereu testul gramatical. Nu eram capabilă să leg o frază fără frica de o da în bară, până acum 2 ani când am acceptat că asta nu-i ireal, că franceza este o limbă frumoasă și atunci tot calamburul verbal învățat în școală și facultate s-a așezat pe polițe, iar eu am ajuns să susțin examene în franceză, fără nicio dificultate. Probabil în subconștientul meu mi-am dorit să ajung la Paris și dorința s-a materializat.

Menționează un jurnalist, care te-a influențat în viața profesională.

Jurnalistul Petru Bogatu. Eram foarte tânără, în anul doi de facultate și îndrăgostită de Ion și Doina Aldea Teodorovici, am scris un articol despre prima ediție a Festivalului concurs DOUĂ INIMI GEMENE, era scris de mână și l-am dus la FLUX, el era redactor-șef.
„Bun, fetiță, e bun! Să mai scrii, e amplu! Îl publicăm vineri.”
Am simțit cum dintr-un sticlete mic și zgribulit (era luna noiembrie), desfac aripi de vultur uriaș, a fost fabulos acel om pentru mine. Mai târziu mi-a fost profesor și conducător al tezei de master și am regretat când am aflat că s-a stins.

Este la fel sau diferit de a lucra pentru o Casă de Producție din Franța și cea din Moldova?

În Moldova n-am lucrat pentru nicio casă de producție, ci pentru presa scrisă, radio și televiziune. Am văzut de la depărtare că au apărut acum și se realizează emisiuni care sunt postate pe internet și difuzate la tv. Am lucrat cu o casă de producții din România, dar, la fel, producție axată pe emisiuni de divertisment, nu pe reportaje, unde se cerea exigență maximă, detalii concrete în pașii care urmează a fi efectuați și profesionalism. În Franța am început cu ceea ce nu cerea text din partea mea, apoi, realizatorilor le-am spus care-i relația mea cu gramatica limbii române și că voi ajunge să fiu la fel și în franceză, „dar dați-mi timp”, ne-am înțeles fără probleme. Peste tot este aceeași poveste, atitudinea serioasă față de acțiunile clare pe care te angajezi să le faci și totul decurge la cel mai bun nivel. În Franța esența este importantă, dacă jurnalistul este capabil să aducă informația cerută de ei, restul sunt detalii care se rezolvă la montaj și redactare.

Poți să ne povestești despre planurile pe viitor?

Tocmai mi-am schimbat meseria. Am absolvit recent o școală de Montator video, audiovizual și cinema. Peste noapte am început să privesc filme și să mă interesez de imagine, ficțiune și arta montajului, ceea ce era mai departe de mine înainte. Vreau să reiau interviurile mele de pe blog, să le dezvolt la un alt nivel sau chiar să le ofer o altă formă. Mereu am făcut lucrurile așa cum am simțit și mi-a plăcut, deaceea, în viitor nu voi schimba strategiile.
Realizări frumoase vă doresc!