Iubirea de viață și de aproapele — acesta este mesajul și energia care o ghidează pe Olga Căpățînă în creația sa, revenind obsesiv la tema războiului în fiecare carte. Romanul „Te voi proteja de dragoste” este o adevărată saga despre o familie, a cărei istorie lungă și complexă cuprinde câteva decenii. De o parte și de alta a Nistrului, de mai bine de un secol, în familia Dobre se nasc copii: ei merg cu perseverență prin viață, se iubesc și se urăsc, se căsătoresc și divorțează, învață și își construiesc casele. „Blestematul război” intervine în viața lor cu cruzimea rafalelor de automat, a obuzelor, dictându-și regulile. Cel de-al Doilea Război Mondial, Afganistanul și, în final, războiul de pe Nistru îi mistuie pe tinerii descendenți ai familiei Dobre, ucigându-le și schilodindu-le sufletele nevinovate. Doar iubirea îi salvează de la dispariția totală. Forța care se opune violenței militare, sentimentele puternice care le hrănesc viața, străbat romanul de la început până la sfârșit și înving.
După o narațiune amplă despre originile neamului Dobre, stabilit în secolul al XIX-lea pe malul stâng al Nistrului, urmează drumul existențial al ucraineanului Nicolae Dobre, începând cu perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, când a luat-o de soție pe moldoveanca Draga, cu care a născut și crescut patru copii... [continuarea analizei despre Lina, Kabul și conflictul din Transnistria din 1992].
„Te voi proteja de dragoste” este o carte rară, dedicată unei teme aproape inexistente în literatura mondială. Încă un argument pentru a o citi. Aliona Grati, doctor în filologie, profesor, critic literar.