Amintiri din Columbia

Abordarea retro, adeseori într-un limbaj insolit, cu efect de torpilă, a faptelor și evenimentelor (întâmplate cu peste trei decenii în urmă) de către o persoană, devenită între timp o personalitate, poate servi drept document autentic al rezistenței anticomuniste în lunga perioadă de ocupație sovietică a neamului românesc din stânga Prutului. Indiscutabil, memoriile adunate cu migală și tenacitate pot nuanța și întregi tabloul exodului nostru spre libertate, umplând un gol al realității dure, care a precedat prăbușirea comunismului, declararea suveranității și independenței Republicii Moldova, trecerea la scrisul latin, proclamarea limbii române în calitate de limbă de stat etc. Aceste evenimente, nu prea îndepărtate în timp, au fost absolut imprevizibile, neașteptate chiar și pentru cele mai subtile servicii de informații din lume (prăbușirea imperiului, dispariția lagărului socialist, recroirea à la piere carden a vetustei hărți europene ș.a.), și sau transformat, cu ajutorul și participarea oamenilor și prin înmagazinarea memoriei colective, în evenimente istorice deosebite, poate chiar nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Una dintre aceste personalități, inginerul dr.Vasile Bumacov, chiar dacă nu a parcurs întregul drum „de la plug la cosmodrom”, practic a îmbrățișat orbita terestră, zarurile sorții deschizându-i treptat orizonturile lumii, dar și nebănuitele orizonturi interne, pe care, iată, încearcă să le limpezească, să le strunească și să le fixeze după azimutul clipelor date...

Era începutul anului 1993. Ne aflam pe la mijlocul celui de al doilea an de independență a Republicii Moldova care, prin jertfirea de sine a unor patrioți și intelectuali, se rupsese de Imperiul Răului și era în plin proces de creare a unui nou stat modern, suveran și independent. Nimănui nu-i este interzis să viseze. Al treilea an îndeplineam funcția de prorector al Institutului Agricol din Chișinău în numele lui Mihail Vasilievici Frunze, instituție de învățământ superior recent retransformată, și cu concursul meu, în Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Mai eram și conferențiar universitar la catedra Mașini Agricole a Facultății de Mecanizare și Electrificare a Agriculturii. Erau timpuri frumoase, simțeam un incredibil avânt patriotic și un optimism de invidiat. După ce fusese adoptată de Parlament Declarația de Suveranitate, iar apoi și legea despre declararea limbii române în calitate de limbă de stat, adică limbă oficială, și trecerea la grafia latină, la 31 august 1989, toată intelectualitatea era sincer încântată de marea reușită. Evident, în afară de acei care fuseseră anterior recrutați de KGB și-și îndeplineau cu străduință serviciul de turnător. După cum am văzut mai târziu, unii dintre ei fuseseră chiar destul de activi în procesul de trecere la valorile naționale, cu gândul că nu vor fi demascați. De fapt, ei se simțeau în siguranță, pentru că KGB-ul reușise să evacueze arhiva la Tiraspol și să șteargă binișor urmele. În asemenea chestiuni sovieticii erau băieți de nădejde. Profesorii de pe la catedre, cei care cunoșteau limba română, mai binezis graiul limbii românești, denumit de ocupanți și acceptat tacit de proștii locali limba moldovenească, aveau mult de lucru. Se trecea la învățământul în limba română, căci până atunci instruirea se realiza în limba rusă. Cea mai grea încercare a fost să punem la punct terminologia tehnică care nu exista cu desăvârșire. În limba română unii termeni tehnici fuseseră preluați din limba franceză, limba acceptată pentru studiu în instituțiile de învățământ în calitate de limbă străină. Cei care făcuseră rost de unele cărți de pe la universitățile din România aveau acces mai larg, alții doreau să traduceam totul din limba rusă, o limbă care acoperea peste 90 la sută teritoriul informativ și de activitate instituțională în Moldova. În limba rusă terminologia tehnică, în marea ei majoritate, a fost preluată din germană. Așa că aveam mult de lucru. Afișam în laboratoare postere cu termenii tehnici traduși și chiar organizam emisiuni televizate pentru a ajuta publicul larg să învețe cum se numesc corect în limba română diferite mașiniunelte, componente ale mașinilor agricole, tractoarelor și automobilelor. Cadrele didactice care nu cunoșteau nici o altă limbă în afară de rusă, la acel moment, erau încă tăcute și așteptau cu răbdare ca totul să revină, cum credeau ei, „la normal”. Numai unii dintre profesorii vorbitori de rusă, adevărați savanți și intelectuali, în special ucraineni, foarte puțini la număr, ne încurajau chiar să trecem la studierea în limba maternă și să folosim grafia latină. Erau și mulți staliniști care numai pufăiau de ură. Nu atât pe noi ne urau, cât pe partidul lor comunist care, după cum considerau ei, îi trădase. Această „năpastă” venise peste ei după o alta, și mai și, care căzuse pe capul lor cu ceva timp mai devreme, prin 1985. Mihail Gorbaciov, proaspătul secretar general al partidului comunist al Uniunii Sovietice, lansase și campania anti alcool. Interzicerea consumului de vin, vodcă și coniac le ruina visul lor de a se stabili în Moldova ca să bea mult, bun și pe degeaba. Iată că după un asemenea traumatism, mai credeau că vor fi nevoiți să învețe și o limbă pe care o considerau primitivă și fără de perspectivă. De obicei, cei mai mari specialiști în domeniul limbilor sunt aceia care, de fapt, nu cunosc bine niciuna. Aceste mari lovituri sub centură date staliniștilor de politica partidului comunist în perioada aceea și încercarea de democratizare a imperiului bazat pe minciună și teroare, încă urmau să-și arate colții. Iată așa, pas cu pas, Gorbaciov începea a deveni cel mai mare dușman al „elitei” importate, al prostimii locale și al prostimii din tot spațiul postsovietic, și chiar din multe țări europene, după cum am văzut mai târziu. Nu zic nimic despre anglosaxoni, pentru că ei in istorie au demonstrat a fi cel mai puțin afectați de stângismul primitiv și au reușit să instaleze o democrație autentică, care a ținut popoarele lor departe de utopia comunistă. Mă doare inima când mă gândesc la noi, cei de proveniență latină, care am căzut în capcana prostiei comuniste sau a stângismului și nici acum, după prăbușirea dramatică a acestei ideologii eșuate, nu ne putem debarasa de ea. Bine, majoritatea celor de stânga din vest au fost corupți cu sumele enorme, care curgeau din vânzările de gaze și petrol din Rusia. Iată așa, încetul cu încetul, la catedră începură marile dezbateri dintre ucrainenii antistaliniști, pe de o parte, și belorușii și rușii staliniști, pe de altă parte. Erau timpuri când unii profesori dintre cei care nu fuseseră bine pregătiți de structurile KGBului își dădeau arama pe față, iar moldovenii recrutați de KGB și bine camuflați, încercau, și nu fără succes, să se prezinte ca cei mai mari patrioți. În general, începuse o perioadă de democratizare, de transparență sau cum zicea Gorbaciov – glasnost’, destul de atractivă.