Ochiul tigrului

scriitoarea Emilia Burca, originară din Republica Moldova, stabilită la Paris, dă dovadă de o imaginație uluitoare în sensul cel mai direct al cuvântului. În unele momente chiar exorbitantă, dacă să ținem cont de afirmațiile unui protagonist al romanului, domnul Hioco, în privința teoriei pământului plat. Iar faptul că râurile curg pe suprafață plată și nu sferică, îți sugerează niște bănuieli de neavizare sau că autoarea face abstracție de legea atracției universale. Chiar dacă pământul turtit plutește în spaţiu ca o plăcintă

5

poale-n brâu în poziție oblică, ce se găseşte dedesubtul lui? Sau totuşi stă pe trei elefanți, broaște țestoase ori balene, ultimii/ultimele scăzând consecutiv în dimensiuni? În orice caz, gravitaţia va face ca apa să stea pe loc pe suprafața plată fie şi înclinată în spaţiu.

Fireşte, aceste imaginaţii sunt generate

de scrierile biblice, dar să nu ne grăbim să stigmatizăm autoarea cu eticheta scandaloasă a interpretului şi compozitorului rus Yuri Loza, care a afirmat la un post TV precum că pământul este plat, făcând o lume întreagă să se amuze. În cazul nostru e timpul să ne amintim despre teoria filosofului Immanuel Kant care susţinea că tot ce vedem noi, e o sesizare oftalmologică şi a celorlalți patru receptori ai simțului cu care sunt dotate viețuitoarele Terrei adaptate la spaţiul tridimensional. În realitate, lucrurile, obiectele, materia ipotetic pot să existe în cu totul altă formulă. Amintește despre teoria filosofului excentric şi Cămil Petrescu în romanul Ultima

6

noapte de dragoste, întâia noapte de război. Ce-i drept, pentru asemenea teorii Bulgakov, prin intermediul lui Woland din romanul Maestru şi Margareta, l-a trimis pe bietul filosof german în Infern, iar poetul Bezdomnâi, habar neavând cine e acest Kant şi că sărmanul teoretician pe atunci avea peste o sută de ani de când nu mai era în viaţă, voia să-l bage într-un GULAG de pe insulele Solovki. Dar tot în acest roman Bulgakov îşi permite să ticsească într-un apartament din Moscova o ditamai sală pentru mii de invitați la Balul Satanei, iar Koroviev îi explică Margaretei că ei (suita Satanei), pentru a obține arhitectura spaţioasă în acest apartament, utilizează a cincea dimensiune. Şi ce dacă spiritul uman, rămânând fără învelișul material şi percepând împrejurările prin sesizarea energetică, vede un spaţiu multidimensional cu Pământul lățit ca galaxia Sombrero? Putem să justificăm afirmația autoarei şi prin teoria existenţei spațiilor paralele, şi incompetența domnului Hioco de-a înţelege şi

7

explica aceste fenomene ale teoriilor ştiinţifice, mai ales că Emilia Burca pune în uz şi noțiunea de Interstițiu — un spaţiu dintre zone, numit de scriitorii fantaști spaţiul zero în care navele cosmice ar putea să dezvolte viteze mult mai mari decât viteza luminii.

În mod evident, autoarea intercalează

visurile beletristice modelate pe povestea biblică în teoriile științei moderne, descriind cum pe continentul Catharsis din Paradis te poţi folosi de portaluri ca de stațiile metro. Iată cum descrie autoarea ceea ce a văzut din cosmos protagonistul fiind în moarte clinică: „Am părăsit prima zonă, Terariu, adică Pământul pe care am trăit eu până să mor. ...Din cauza cupolei, Pământul nostru avea formă sferică, așa cum îl știam mereu din imagini.” A doua zonă a lumii de după moarte autoarea o numeşte Paradis care are două continente: Grădina Edenului şi Catharsis. „În Grădina Edenului trăiesc bărbați și femei, care au fost fără prihană. Sunt aproape ca îngerii,

8

dar au corpuri materiale. Ei nu îmbătrânesc, nu se îmbolnăvesc, nu mor, nu se căsătoresc. Nu au nicio grijă, nicio frică. În Grădina Edenului nu există noțiunea de timp, de bine și rău sau de frică.” E vorba aici de un gen de eternitate în stare de nirvana. (Am descris ceva asemănător în romanul meu Somn letargic, doar că prin prisma ironiei sceptice.) Pe Catharsis, un gen de purgatoriu, „îi găsim pe acei care au rezistat ispitelor de pe Terariu, au trăit cu dragoste pentru Dumnezeu, dar nu se pot rupe de corpul lor fizic. Ei au candoarea copiilor, sunt lipsiți de răutate și de ură...”. Tot pe Catharsis Hiuco mai vede „animale sălbatice și domestice, carnivore și erbivore trăind în armonie.” „... Se hrăneau cu fructe și legume bogate în proteine. Am zărit și câțiva oameni. Erau îmbrăcați sumar și aveau chipurile luminoase, arătau tineri și fericiți. Mi-am dat seama că nu aveau acele griji cotidiene care ne macină pe noi, că nimic nu le amenința existența pașnică, că nu știau ce este

9

frica. Iar locuințele oamenilor, confecționate din materiale vegetale, erau deosebite prin simplitatea lor, fiind lipsite de orice arhitectură.”

Zona Divinitate, care găzduieşte numai

energiile celor decedați, este alcătuită de autoare din patru continente: Atlantida — locul de popas al Creatorului; Lemuria — continentul Îngerilor care “pot să se deplaseze unde vor, să traverseze toate cupolele, să ia chip omenesc, să fie îngeri păzitori”; continentul Țara Morților, unde “poposesc sufletele celor care s-au pocăit” şi continentul Țara Sufletelor Rătăcite, care găzduieşte “sufletele celor care au murit subit ori s-au sinucis. Și ale ucigașilor.”

Consultând DEX-ul, găsim că Terariu

(Pământul) este un spaţiu cu șerpi (adică autoarea face aluzii la simbolul Diavolului pe pământ); Catharsis — purificarea spiritului sau efect terapeutic; Lemuria (lemuri) — suflete ale morților care bântuiau noaptea sub formă de stafii, căutându-și fostele cămine. Aşadar, nicio

10

denumire întâmplătoare de continent. Toate au în sine mesaje bine definite ale destinației, inclusiv Atlantida mitologică a lui Platon. Tot de la Platon autoarea se inspiră prin utilizarea în roman a pietrelor prețioase, chiar dacă ea face referință şi la Biblie: “…cinci poliedre nobile ale lui Platon. Iar cercetându-le mai cu atenție, văzu că majoritatea lor erau pietre despre care se vorbea în Biblie.” În viaţa de apoi descrisă de Emilia Burca găsim o construcţie socială mult mai liberală şi mai emancipată decât în Biblie. Aici există două insule, prima pentru acei care vor să rămână singuri, şi a doua pentru acei care vor să formeze cupluri. “Locuitorii de pe Catharsis pot alege să rămână liberi sau să formeze cupluri. Cei care aleg să rămână liberi se află pe o treaptă superioară de purificare. Dacă vor susține perioada de încercare pe Catharsis, se vor teleporta în Grădina Edenului. Cei ce se împerechează locuiesc pe altă insulă. Se întâmplă că între doi solitari se creează o puternică atracție emoțională și ei formează un

11

cuplu și se mută pe Insula Tandem, împreună cu celelalte familii. Ei sunt uniți pentru totdeauna de o energie fizică și spirituală. Iar când vor un copil pleacă pe Insula Pruncilor. Acolo cresc niște flori deosebite, purtătoare de embrioni. Cuplul se plimbă printre aceste flori, în căutarea celei care le poartă viitorul copil. Dacă energia lor corespunde cu cea a florii, aceasta își întoarce spre ei corola tubulară nedesfăcută. Atunci cuplul se ia de mâini astfel încât floarea să fie în mijloc, închid ochii, se roagă și meditează. Ei rămân așa mai multe cicluri solare, fără ca să se miște, fără să bea, fără să mănânce. Iar când bebelușul este gata să părăsească floarea, părinții îl culeg și îl duc cu ei.” Prin urmare, autoarea vede procrearea umană, dacă omul, pe bune, este o creaţie divină şi nu un produs al selecției naturale, ca o simbioză dintre ființa umană şi exponentul său floral, asemănătoare cu cea din producția științificofantastică a lui James Cameron întitulată Avatar.